Evoluția rețelelor sociale precum Instagram, TikTok sau Twitch

Trăim într-o societate în care social media ocupă un loc din ce în ce mai important. În urmă cu 10-15 ani nimeni nu s-ar fi gândit că rețelele sociale vor cunoaște un asemenea avânt. Azi, a apărut chiar și meseria de influencer.

Fenomenul TikTok

Pe vremuri cunoscută sub numele de Musical.Ly, această rețea socială a avut parte de o dezvoltare uimitoare începând cu anul 2019. Propunând un conținut video interesant, TikTok este în ziua de azi una din cele mai descărcate aplicații pe App Store. Cu o audiență compusă în special din tineri, este modalitatea ideală pentru unele mărci să ajungă la generația Z sau la mileniali. Însă, fenomenul TikTok este cunoscut și în rândul generaților mai vechi. Toți acești utilizatori sunt în căutare de divertisment, dar și de autenticitate. În plus, TikTok a devenit un actor cunoscut în accesibilitatea spre viralitate. Algoritmul său nu ține cont de popularitatea creatorului, ci de capacitatea conținutului de a deveni viral. Unii utilizatori de TikTok și-au făcut o adevărată meserie din a fi influencer pe TikTok și câștigă bani cu ajutorul acestei rețele sociale.

Expansiunea cunoscută de Twitch

Twitch s-a născut în 2011, o platformă de streaming de jocuri video în care jucătorii au posibilitatea de a comenta partidele de joc în direct. Cu toate acestea, Twitch a avut parte de o creștere spectaculoasă în urma crizei sanitare, în ultimii doi ani, cu alte cuvinte. Comunitatea s-a mărit și alte conținuturi sunt acum difuzate precum revista presei, comentarii de actualitate, dezbateri, emisiuni, lecturi comentate, interviuri, gastronomie, muzică etc.

Pasionații de gaming au posibilitatea de a câștiga bani jucându-se. Așadar, pe Twitch gamerii au posibilitatea de a-și transmite în direct sesiunile de jocuri video și să interacționeze în același timp cu publicul.

Utilizatorii de Twitch sunt pasionați de o anumită categorie, Just Chatting. Această tendință de marketing conversațional se dezvoltă din ce în ce mai mult, mai ales în această perioadă.

Instagram, o altă dezvoltare formidabilă

Instagram a luat naștere în anul 2010. Conform SocialMediaToday este a treia cea mai populară aplicație, cu peste un miliard de utilizatori activi pe lună, după Facebook și YouTube. Această rețea socială a știut să se impună și să crească, să devină tot mai populară. Instagram nu a încetat să evolueze, să se adapteze nevoilor abonaților, optimizând în mod constant formatul, funcționalitățile și filtrele. Iar acum produce adevărate vedete.

Mirajul banilor online îi acaparează pe mulți utilizatori de pe mapamond, astfel încât nu puțini sunt cei care nu mai vor să fie ingineri sau medici, vor să fie influenceri pe Instagram sau pe alte rețele sociale. Un influencer este acea persoană care își documentează viața de zi cu zi, obiceiurile pe care le are. Cu timpul, reușește să își creeze o audiență pe care, în cele din urmă o influențează în privința obiceiurilor de consum. Și, din asta, un influencer ajunge să câștige bani. Și nu este vorba de sume mici. Bugetul variază în funcție de colaboratori. Vorbim de un buget care pornește de la câteva sute de euro și care poate ajunge până la sume de peste zeci sau sute de mii euro, în funcție de implicarea și notorietatea influencerului respectiv.

Previous post Dragoş Luscan: Rezoluţiile sportive se stabilesc dinainte, nu ciocneşti paharul la sfârşit de an şi apoi te apuci de sport
Next post Produsele cosmetice profesionale HUBISLAB, disponibile și în România